Iubiți și câinii vagabonzi!

4 aprilie – Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân

Cesar Millan, cunoscutul dresor de câini şi gazda emisiunii “Dog Whisperer” este ambasadorul acestei zile.

“Într-un fel, şi eu am fost al nimănui. Ajuns în America, nu ştiam engleza, nu ştiam unde voi dormi, unde voi mânca, nu ştiam ce se va întâmpla cu mine. Ştiam că de unde vin îmi era bine, aveam o familie care mă iubea. Este înfricoşător să dormi pe stradă şi să nu şti ce-ţi rezervă ziua de măine. Dar eu am fost norocos, pentru că am putut să-mi înbunătăţesc situaţia prin educaţie. Am fost şi mai norocos pentru că oamenii au crezut în mine şi m-au ajutat să devin ce sunt acum. Situaţia a fost grea, dar cu ajutorul oamenilor am reuşit să o depăşesc.

Dar este o diferenţă între mine şi animalele fără adăpost. Eu am decis să vin în America, ştiam că nu o să fie uşor. Eu am ales.

600 de milioane de animale fără stăpân din întreaga lume nu au făcut această alegere. Au fost aruncate în stradă de stăpânii lor, născute în stradă sau pierdute.

Animalele acestea nu au creat această situaţie, doar trăiesc în ea sau după caz, mor.

Cine îmi cunoaşte filosofia, ştie că nu susţin eutanasierea animalelor din adăposturi numai pentru că sunt nedorite.

Dar o formă şi mai crudă de eutanasiere este moartea pe care o înfruntă animalele pe străzi. Mor de foam, mor bolnave sau lovite de maşini. Mor de mâna unor criminali.

Cred că mulţi privesc un animal fără stăpân ca pe o mare bătaie de cap. Dar acestea sunt ființe reale care duc vieți incredibil de brutale și dureroase. Și este în mare parte din cauza lucrurilor pe care noi, oamenii le-am făcut.

Eu am nevoie de ajutor şi sunt sigur că fiecare dintre voi aveţi nevoie de ajutor la un moment dat. Noi toţi avem nevoie. Şi în mod special aceste animale ale nimănui.”

Ajutorul poate fi oferit de fiecare dintre noi. Printre manifestările organizate pe 4 aprilie se numără acțiuni de sterilizare gratuită a animalelor fără stăpân, încurajarea adopțiilor.

Un gând despre „Iubiți și câinii vagabonzi!”

  1. Pentru cei care doresc sa adopte un catel, mic sau mare, puiuț sau în vârstă, recomand Adapostul Speranta (Popesti Leordeni). Sau pot dona in contul lor. Sunt sute de căței ingrijiti de oameni cu suflet mare. Au nevoie de orice ajutor….👍🐕

    Apreciază

Lasă un comentariu